Primăria Sectorului 4 transmite că este eligibilă pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), în vederea extinderii reţelei de metrou a Bucureştiului.
„Primăria Sectorului 4 este, începând din 13 aprilie 2020, prima autoritate locală din Capitală eligibilă pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), în vederea extinderii reţelei de metrou a Bucureştiului. Ca urmare a demersurilor efectuate şi a parteneriatului cu S.C. Metrorex S.A., pe care primarul Daniel Băluţă l-a semnat încă de anul trecut „, se arată în comunicatul Primăriei sectorului 4.
Sursa citată mai arată că administația sectorului 4 pregătește acum documentaţia pentru accesarea fondurilor necesare construirii staţiei de metrou.
„Încheiem astfel o etapă dificilă a acestui proiect și ne pregătim deja documentația pentru accesarea fondurilor necesare construirii stației de metrou. Le mulțumesc și pe această cale factorilor de decizie de la nivel guvernamental și țin neapărat să le transmit recunoștința mea tuturor colegilor (mai ales celor din cadrul Primăriei Sectorului 4) care au lucrat zi și noapte pentru ca acest proiect, vital pentru dezoltarea Sectorului 4 și a Bucureștiului, să fie ceea ce este astăzi: un exemplu de bune practici pentru administrațiile de sector din Capitală”, declară Daniel Băluță, primarul sectorului 4.
Staţia ar urma să fie deschisă în zona Centurii Capitalei, după staţia Berceni, care în prezent este capăt de linie în zona de sud-est a Bucureştiului.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale Sector 4, infrastrctura pentru o astel de staţie există deja, iar metroul ar urma să ruleze pe la suptafaţă, pentru că linia din aceea zonă este în aer liber.